Toma Alimos Comentariu Si Caracterizare

BALADA POPULARĂ

Toma Alimoş

demonstraţie

Este cunoscut faptul că la baza literaturii române culte stă literatura populară, prin opere ale unor suflete şi cugete deosebite. Printre ceraţiile de factură populară din literatura română, se numără şi balada, numită şi cântec bătrânesc. Una dintre cunoscutele balade populare ale literaturii române este “Toma Alimoş”.

Balada populară “Toma Alimoş” este o operă epică în versuri, care prezintă o întâmplare din trecutul îndepărtat, sub forma unor acţiuni simple, ieşite din comun la care participă personaje cu însuşiri excepţionale. Limbajul popular are arhaisme şi regionalisme, iar faptele sunt ieşite din comun, realul se îmbină cu ficţiunea. Personajele sunt puţine, întâlnindu-se toate modurile de expunere: naraţiunea, dialogul şi descrierea. Ele sunt nişte mijloace de caracterizare a personajelor. Apare o situaţie conflictuală.

Autorul acestei opere nu este cunoscut, această baladă populară putând avea caracter oral. Întâlnim arhaisme şi regionalisme ca: „haiduc”, „a priponi”, „sirep”, „poteri”, „măciuca”; „coprinsă”, „cletina”, „Ţeara-de-Jos”. Personajele sunt Toma Alimoş, Manea şi calul iar situaţia de conflict este cea dintre haiduc şi Manea.

În structura baladei, naraţiunea se îmbină cu dialogul şi descrierea. Dialogul dintre personaje are un rol impotant în desfăşurarea acţiunii şi în caracterizarea personajelor. Deşi sunt restrânse, pasajele dialogate se remarcă prin expresivitate şi dramatism. Cu ajutorul descrierii se counurează cadrul natural în care se desfăşoară acţiunea şi se schiţează portretele personajelor.

Povestirea întâmplărilor se face într-o anumită succesiune: expoziţiunea: cadrul natural în care poposeşte Toma, precum şi sosirea lui Manea; intriga, în care se prezintă nemulţumirea boierului Manea asupra lui Toma şi fuga lui Manea. În desfăşurarea acţiunii se descrie atacul laş al lui Manea asupra lui Toma şi fuga lui Manea, în punctul culminant aflăm despre pedepsirea lui Manea, iar în deznodământ moartea haiducului şi împlinirea ultimelor sale dorinţe.

Vocea autorului este naratorul. Acesta se implică afectiv în acţiunile narate, exprimând deschis simpatia faţă de erou şi antipatia faţă de personajul negativ. Personajul principal al acestei opere epice este Toma Alimoş, care este caracterizat atât în mod direct, cât şi indirect. În caracterizarea directă el este prezentat a fi înalt, puternic şi-nţelept, viteaz, cuviincios, ospitalier, împăciuitor. Deşi este frate bun cu codrul, Toma este un însingurat (“Închinar-oi codrilor,/ ulmilor/ şi fagilor / brazilor / paltinilor / că-mi sunt mie frăţoiri / de poteri ascunzători”). Indirect, Toma este prezentat a avea următoarele trăsături de caracter: nu se lasă uşor doborât, este conştient că boierul trebuie pedepsit (“Nu fugi, că n-am dat vamă, nu fugi c-o să-mi

dai seamă”). Haiducul îi vorbeşte calului ca unui frate, cerându-i ajutorul pentru a-şi

face singur dreptate. Ultimele dorinţe ale lui Toma dezvăluie regretul că trebuie sămoară, dar şi dragostea lui faţă de natură. În antiteză cu acest actant este caracterizat personajul secundar, Manea. Şi acesta este caracterizat atât prin mijloace de caracterizare directe: urât la înfăţişare şi la suflet (“Manea slutul / şi urâtul, Manea grosul / ş-arţăgosul”) şi animat de dorinţa de răzbunare; cât şi indirecte: viclean şi fricos, nu are curajul să lupte deschis cu Toma, laş, aceasta dovedindu-se din faptul că, după ce îl loveşte pe erou, Manea fuge mişeleşte. Alt personaj pe care-l întâlnim în acest text este unul animal, mai precis calul lui Toma Alimoş.

Cele două personaje mai importante ale baladei sunt văzute în alb şi negru. În cultura populară, omul adesea este văzut cu desăvârşire bun ori cu desăvârşire rău. Cu toate acestea, personajele nu sunt schematice, pentru că autorul popular a ştiut să dozeze procedee artistice specifice literaturii culte (antiteza, epitete sugestive, personificări, metafore, hiperbole). Figurile de stil care scot în evidenţă trăsăturile personajelor sunt: comparaţia („ca vântul şi ca gândul”), repetiţia („ca vântul, ca vântul şi ca…”), enumeraţia („plângea”, „sărută”) şi hiperbola („Murgul, măre, şi zbura; / Şi zbura tocmai ca vântul, / Fără s-atingă pământul”), antiteza.

Prin toate aceste argumente am demonstrat că opera „Toma Alimoş” este o

operă epică, ilustrând cu succes o balada populară.

Toma Alimoş

Caracterizare

Este cunoscut faptul că la baza literaturii române culte stă literatura populară, prin opere ale unor suflete şi cugete deosebite. Printre ceraţiile de factură populară din literatura română, se numără şi balada, numită şi cântec bătrânesc. Una dintre cunoscutele balade populare ale literaturii române este “Toma Alimoş”.

Personajul principal al acestei opere este chiar cel al cărui nume îl poartă titlul menţionat mai sus. Toma Alimoş este prezentat în toate momentele acţiunii şi este un personaj pozitiv. El este prezentat în antiteză cu Manea, personajul negativ, cu care intră într-o relaţie de duşmănie prin însăşi definiţia lor: primul, haiduc, al doilea, boier.

Din cele spuse mai sus, putem concluziona că protagonistul nu reprezintă doar imaginea unui erou pozitiv al baladei, ci el este glasul ţăranului român care se revoltă împotriva asupririlor şi nedreptăţilor boierilor. Curajul pe care-l are Toma atunci când îl răpune pe Manea reprezintă, de fapt, dorinţa de răzbunare a omului din popor, nevoia sa de a-şi câştiga libertatea şi independenţa.

Portretul eroului reiese atât din caracterizarea directă, făcută de autor (“viteaz cum n-a mai stat”) şi de Manea (“Livezi/ Verzi/ Mi-ai încurcat,/ Păduri/ Mari/ Mi-ai dărâmat”), cât din cea indirectă. Astfel, din faptele şi comportamentul său, ne dăm seama că Toma Alimoş este un om curajos, viteaz, care iubeşte viaţa şi natura în mijlocul căreia trăieşte. Demnitatea sa şi orgoliul îl determină să se răzbune pe răufăcătorul său. El reprezintă forţele binelui, care înving răul, reprezentat de Manea.

Toma este un erou tipic popular. În finalul baladei, pe moarte fiind, el îşi exprimă dorinţa, aceea de a fi îngropat în mijlocul naturii. Ca şi eroul din balada populară “Mioriţa”, Toma îşi doreşte ca şi după moarte să aibă aproape lucrurile pe care le-a îndrăgit în timpul vieţii (“La cap, floare/ De bujor/ Să mi-o ia mândra cu dor,/ La picioare,/ Busuioc,/ Să mă plângă mai cu foc”). Din cele spuse anterior reiese că eroul era un om cu suflet mare. Acelaşi lucru îl scoate în evidenţă şi faptul că, în intrigă, Toma se arată prietenos faţă de Manea, poftindu-l să bea cu el un pahar şi să uite neînţelegerile dintre ei.

Observăm că autorul popular al baladei a folosit în caracterizarea eroilor mijloace artistice care să scoată în lumină atât trăsăturile pozitive, cât si cele negative. Astfel, apelând la hiperbolă şi la antiteză, autorul exagerează trăsăturile negative ale lui Manea („Manea, slutul/ Şi urâtul,/ Manea, grosul/ Şi-arţăgosul”) pentru a le evidenţia pe cele pozitive ale lui Toma („Nalt la stat,/ Mare la sfat/ Şi viteaz cum n-a mai stat”).

În concluzie, putem spune că balada “Toma Alimoş”, prin personajul ei principal, alături de alte opere folclorice, reprezintă dovezi vii ale aspiraţiilor omului din popor, dorinţele lor de libertate, care prind glas în astfel de balade.

Portofoliu La Lb romana

Descoperind raul

de Fanus Neagu

In aceasta opera literara, scriiitorul Fanus Neagu, ne infatiseaza peripetiile unui copilas care merge

impreuna cu bunica sa Parascheva la rau.

Banica o insoteste pe bunica Parascheva la rau. Banica. Banica fusese luat de rau cu tot cu albie si a fost dus in ,,Ţara Povestilor”. Banica este recunoscut de catre fata si scos la tarm. La aparitia berbecului, Banica se sperie dar fata il sfatuieste sa se imprieteneasca cu acesta. Banica s-a imprietenit cu berbecul si i-a promis in dar clopotelul de la sania ei.

Catre seara, Banica este dus acasa de catre fata si viseaza ca este intr-o trasura trasa de 4 iepuri.

Hotarul nestatornic

de Ionel Teodoreanu

In aceasta opera literara, scriitorul Ionel Teodoreanu ne descrie tristetea unei mame de copilul

acesteia, fata de anii ce vor urma.

Doamna Deleanu privi cu nostalgie la podoaba capilara a fiului ei Danut. Buclele lui Danut aveau nuante variate: castanii pe dinafara, ruginii pe dinauntru si aramii pe la marginea suvitelor. Dimineata, parul lui Danut rasarea ca o gramada de lalele inflorite in gradinile somnului.

Mama se gandi la infatisarea copilului care nu va mai fi aceeasi odata cu trecerea la adolescenta. In

timp ce atipise pe dormeza, mama i-a taiat o suvita in semn pentru anii ce vor urma.

Danut se servi cu ciocolata din sifonier si merse in sufragerie sa-l intampine pe unchiul Puiu.

Amintiri din copilarie

de Ion Creanga

In aceasta opera literara, scriitorul Ion Creanga ne infatiseaza peripetiile sale din copilarie.

Humulestiul era asezatpeste apa Neamtului si cuprindea trei parti: Vatra satului, Delenii si Bejenii. Humulestenii erau oameni gospodari, tot unul si unul, flacai voinici si fete mandre, carora le placea atat horele cat si munca, biserica frumoasa, cu preoti, dascali si enoriasi deosebiti.

In grija preotului si a baditei Vasile, s-a construit la poarta bisericii, o chilie, unde vor invata copiii satului. Preotul cu badita Vasile au mers din casa in casa si au sfatuit pe oameni sa dea copiii la scoala. In zilele urmatoare, s-au adunat la scoala o multime de copii, printer care si Nica, un baiat prizarit, rusinos si fricos si de umbra sa. Cea dintai scolarita a fost fiica preotului, Smarandita, o copila foarte inteligenta, care-i intrecea mai pe toti baietii si la invatatura dar si la “nebunii”.

Parintele adusese-n dar de scoala noua, doua obiecte foarte importante: “Calul Balan” si biciul botezat “Sf. Nicolai”, dupa hramul bisericii. Copiii s-au inspaimantat cand au aflat ca darurile primate, vor fi folosite la pedepsirea celora care vor comite greseli, dar si in ceea ce priveste invatatura si comportamentul.

Cea care a facut “poginogul” obiectelor primite, a fost chiar fiica preotului Smarandita, iar copiii speriati de patania acesteia, au fost imblanziti de catre preot cu pitaci si colacei. Copiii nu au incetat cu poznele, mergeau in cimitir si prindeau muste si bondari cu ceasloavele. Verificandu-le ceasloavele si vazandu-le insangerate, preotul le dadea drept lectie cu o urcare pe “Calul Balan” si cate un “Sf. Nicolai”.

Gandacelul

de Emil Garleanu

In aceasta opera literara, scriitorul Emil Garleanu ne prezinta peripetiile unui gandacel.

Pe gandacel il framanta gandul, cum aparuse pe lume si al cui era. Gandacelul parasise frunza care il adapostise si incerca sa cerceteze locurile din jurul sau. Incercand sa priveasca in sus, gandacelul ramase uimit de imensitatea boltii ceresti si a stralucirii soarelui. Gandacelul crezu ca el ar fi o faramita de lumina inchegata ratacita pe pamant. Gandacelul incerca sa-si puna visul in aplicare, pornindu-si calatoria pe tulpina unui crin. Drumetul obosise in lunga sa calatorie si se consola cu gandul ca se va odihni pe frunzulita crinului.

Soarele scapatase de amiaza si gandacelul nu parcursese nici un sfert din sfertul drumului. Voinicul a stat o clipa si s-a gandit ca pentru indeplinirea visului sau nastrusnic, i-ar trebui: zile, saptamani, luni intregi de umblat.

Vizita

de I. L. Caragiale

In aceasta opera literara, este vorba despre comportamentul unui copil pe nume Ionel Popescu, in

timpul unei vizite.

Scriitorul face-o vizita d-nei Maria Popescu, cu ocazia onomasticii fiului ei Ionel si-i duce-n dar, o minge de cauciuc, foarte mare si elastica. Din discutiile purtate de d-na Popesu cu musafirul, reiese faptul ca aceasta era foarte preocupata de educatia fiului ei.

In timpul vizitei, Ionel are o comportare necuviincoasa si era sa rastoarne masina de gatit, in timp ce jupaneasa pregatea cafeaua. Dup ace si-a imprastiat peste tot jucariile, Ionel urca pe cal, cu toba atarnata de gat si cu trambita in gura, face-o galagie incat nu se mai aude nimic. La sugestia musafirului, Ionel arunca trambita si toba, ia sabia si-ncepe s-atace tot ce intalneste in cale. La strigatele jupanesei, de a nu fi data jos cu tava pe care se aflau dulcetile si cafelele, intervine d-na Popescu, care primeste din partea fiului, o puternica lovitura de spada-n obraz, dedesubtului ochiului drept.

Pentru toate obrazniciile sale, Ionel nu este certat, ci din potriva, sarutat si-apreciat. Ionel primeste observatii de la musafir, ca tutunul este-o otrava, si nu este bine ca la varsta lui fiind copil sa fumeze. Neluand in seama sfaturile musafirului, Ionel fumeaza toata tigara pana la carton, ceea ce-i aduce starea de lesin.

Comportamentul urat al copilului, are loc sub privirea ingaduitoare a mamei. Mingea adusa in dar de catre musafir, este trantita si loveste ceasca de cafea a musafirului, aceasta pateaza pantalonii de vizita ai scriitorului. Dup ace musafirul l-a ajutat pe Ionel sa-si revina din starea de lesin, spre bucuria mamei care-si saruta fiul, scriitorul se-ndreapta spre casa.

Ajungand acasa, scriitorul si-a dat seama, de ce Ionel a iesit cu cheseaua in vestibul: ca sa-i toarne

dulceata in sosoni.

Bunica

de Barbu St. Delavrancea

Scriitorul prezinta portretul bunicii sale: inalta, uscativa, cu parul alb si cret si cu o privire blanda.

Bunica-si iubea nespus de mult nepotelul si-i aducea tot felul de bunatati, dar nu i le daruia pana nu ghicea.

Insotita de nepotel, bunica-si petrecea timpul la umbra dudului din fundul gradinii torcand si istirisind basme acestuia. Istorisind basme despre imparatul care nu avea copii, bunica primeste un raspus neasteptat din partea nepotelului, ceea ce o face sa se amuze si s ail sarute in mijlocul capului.

In timpul depanarii basmului, pleoapele copilului ii cadeau incarcate de lene, de somn, de

multumire, el simtindu-se ca un fulg, plutind pe o apa curgatoare.

In poala fermecata a bunicii, copilul adormea de fiecare data, nereusind sa asculte un basm pana la

capat.

Caracterizarea mamei lui

Ionel

Alt personaj al acestei opera literare, este d-na Maria Popescu, mama lui Ionel, care facea parte dintr-o

familie de oameni bogati. Fiind ziua fiului ei Ionel, a venit in vizita la el scriitorul Ion Luca Caragiale.

In timpul vizitei, d-na Popescu, ii tot spunea musafirului ca ea-si educa copilul foarte bine si ca nu a

avut niciodata probleme cu el. Auzind aceasta, scriitorul si-a facut o impresie buna despre acel copil.

Dintr-o data din bucatarie, o voce ragusita de femeie batrana, se-aude din bucatarie, strigand dupa ajutor (“-Uite conita, Ionel nu s-astampara!”). In acel moment, mama lui Ionel il striga sa vina la ea, dar copilul nu o asculta. In cealalta camera, mama lui tot il lauda (“-Nu stii ce strengar se face…si destept…” , “Dar vocea de dincolo adauga: – Conita, uite Ionel! Vrea sa-mi rastoarne masina!”. Dupa aceste fapte, madam Popescu se ridica si se duse in bucatarie sa vada ce-I face maiorasul. Cand il vazu, ea il lua in brate si-l saruta, fara sa-l certe pentru ceea ce a facut.

Mai tarziu, Ionel o lovi pe mama lui cu spada, dar nici de aceasta data nu a fost pedepsit. Imediat dupa aceasta intamplare, Ionel lua o tigara in gura o fumeaza pana la carton, fara sa tina cont de sfaturile musafirului ca tutunul dauneaza grav sanatatii si lesina. Cand s-a trezit, mama lui, iarasi l-a sarutat, fara sa-l pedepseasca.

Din aceste fapte, reiese faptul ca d-na Popescu, nu si-a educat copilul asa cum a spus musafirulu, ci

din potriva, mai mult l-a alintat.

Cele trei zeite

In aceasta opera literara, este vorba despre un baiat pe nume Misu Guvidu si despre cele trei zeite ale

lui: Juno, Minerva si Venus.

Tanarul Misu Guvidu, dadea examene pentru clasa a-a7-a, la cele 3 obiecte: matematica, istorie si morala, Misu Guvidu nu a obtinut note de trecere. Scolarul nu invata, dar se baza pe protectia celor 3 zeite: Juno, Minerva si Venus. Juno era mama lui, Minerva era sora mai mare a mamei si Venus sora mai mica a mamei lui. Cele 3 surori s-au sfatuit cum sa procedeze, pentru ca fiul si nepotul lor, sa obtina nota de trecere. Juno a intrat pe langa profesorul de istorie si a obtinut pentru fiul ei nota 6. Minerva a intrat pe langa profesorul de matematica, care a schimbat nota din 3 in 8. Venus a intrat pe langa profesorul de morala, care din nota 1, i-a dat elevului nota 10.

Cu protectia celor 3 zeite, tanarul scolar, a promovat examenul de clasa a-sapte-a.

Istoria se repeta

La Ploiesti, au avut loc alegeri electorale. Pentru a alege deputatii, lupta se tinea intre doua partied: Partidul Liberal, reprezentat de Stan Popescu si Partidul Conservator, reprezentat de Tache Pandrare. Tache Pandrare, era prim-redactor la: Ziare romanesti si a scris un articol, in care ii critica pe ciocoiii care dintotdeauna, au sugerat vointa altora.

Stan si Pandrav, au mers sa dejuneze si cei doi vechi prieteni vorbesc despre castigul altora. Pandrav

sustinea ca ar fi mare sanse de reusita, spre deosebire de Stan Popescu, care si-ar fi dorit acest lucru.

Cei doi, ajung la contraziceri si la jicniri, nestiind insa care va fi rezultatul final al alegerilor.

Pilda pomului bun si a pomului rau

( Evanghelia dupa Matei)

Din aceasta pilda, noi intelegem ca oamenii care ni se infatiseaza cu chip de mile si care se crede a fi slujitori a Lui Dumnezeu, defapt sunt lupi rapitaroi. Adica: dupa cum fructele bune se culeg din pomii buni, asa si roadele omenesti se culeg de la cei buni se-ntelepti. Dupa cum orice om face poame bune, asa si omul cel rau se comporta urat.

Oamenii sunt asemanati cu plantele. Oamenii buni, intelepti, savarsesc fapte bune, pornite din inima si din judecata mintii. Faptele lor, sunt demne de urmat de ceilalti semeni. Strugurii si smochinele, sunt plantati in pamant bun, si ingrijiti pentru a da roade bogate. Pe terenurile pline de scaieti si ciulini, niciodata nu vei putea culege struguri buni si smochine.

Pomul bun, este ingrijit cu drag, de catre om, pentru ca ne rasplatesc cu roadele sale. Copacii care nu dau roede de calitate, sunt tacuti si folositi doar ca lemne pentru foc. Asemenea lucru se poate intamla si cu oamenii cu un comportament negativ pentru societate si de aceea societatea il respecta prin toate sacrificiile sale facute de acel om.

Ajungand om de nimic, neluand in consideratie nici unul din sfaturile semenilor sai, acel om va fi

sortit pieirii.

Povestea unui om lenes

de Ion Creanga

In aceasta opera literara, este vorba despre un om care era lenes.

Intr-un sat, locuia un om grozav de lenes, care nici macar bucatura nu si-o mesteca. Pentru a nu mai da pilda de lenevie si altora, satenii au hotarat sa-l puna intr-un car cu boi, ca pe-un butuc nesimtitor si sa-l duca la spanzuratoare. Satenii, intalnesc in drum, o cucoana milostiva, care-I oferea lenesului, culcus si hrana la conacul ei. Crezand ca este bolnav, cucoana, si-a aratat bunatatea zicand ca suntem datori in fata Lui Dumnezeu ca suntem datori sa ne ajutam unii pe altii.

Satenii, ii aduc la cunostinta vestea cea buna lenesului, dar acesta in loc sa-I multumeasca cucoanei ca l-a scapat de la moarte, a intrebat daca pesmetii sunt muiati. Auzind de la sateni intrebarea pusa de lenes, cucoana a ramas uimita, zicand acestora, sa faca ce stiu ei mai bine cu lenesul. Oamenii i-au explicat cucoanei ca nu sunt ei atat de haini si satul intreg a-ncercat sa-l ajute, dar nu a reusit.

Lenesul a fost dus la spanzuratoare si din acel moment, nimeni nu a mai indraznit sa leneveasca,

deoarece stiau ce-i asteapta.

Poveste

de Ion Creanga

Mama-si plange copilul, ca daca acesta si-ar pierde zilele, daca pisica ar rostogoli dropul de sare de pe

soba. La bocetele celor doua femei intervine sotul, om intelept, care se mira de prostimea celor doua.

Pentru a scapa de “atata prostime”, barbatul, a plecat in lume. Prima intrevedere, a avut-o cu un satean, care-ncerca din rasputeri sa-si bage-n bordei lumina soarelui. Invatandu-l sa-si faca restre, ca soarele sa intre in casa, omul intelept isi nota primul tont si pleca. Un lucru cu totul iesit din comun, I se arata drumetului, cand un rotar si-a injghebat un car in casa si acum nu-l putea scotea pe usa afara. Dandu-I povata, de a dezmembra carul si al scoate afara, pentru ca apoi sa fie reasamblat, omul intelept pleca. Numarand inca un dobitoc, daduse peste un satean care incerca din rasputeri sa urce-n pod nucile cu zavoiul. Invatandu-l si pe acesta sa ia un vas in care sa puna nucile pentru a le putea urca-n pod, drumetul numara inca un tont si pleca mai departe. Cea mai mare prostie, a intalnit-o la un satean, care era-n stare sa-si omoare vaca pentru a urca- o in sura sa manance fan. Omul intelept, la sfatuit si pe acesta sa coboare fanul din pod, ca sa-si hraneasca vaca. Dupa toate peripetiile, omul isi lua inima-n dinti si se reintoarce la casa lui, zicand in sinea sa: “ca pe

langa prostii intalniti, ai lui par oameni cujudecata. Omul intelept s-a gandit c-ar fi fost posibil ca drobul de

sare ar fi putut fi urnit din loc, dar cele vazute de el sunt lucruri care-ntrec orice imaginatie.

Drumetul reveni la locuinta sa, a petrecut multi ani fericiti langa ai sai, rostind multumit ca ai sai sunt

mai buni si mai inteligenti fata de ceea cea vazut in calatoria sa.

Ion Creanga

(1839-1889)

S-a nascut la 10 iunie 1839 la Humulesti in tinutul Neamtului.

-in 1875 se imprieteneste cu Mihai Eminescu si isi face debutul in “Convorbiri literare” din 1

octombrie 1875 cu povestea Soacra cu trei nurori.

-activitate literara, alcatuita din:

•

Povesti: “Soacra cu trei nurori”, “Capra cu trei iezi”; “Punguta cu doi bani”; “Danila Prepeleac”; “Povestea porcului”; “Povestea lui Stan Patitul”; “Fata babei si fata mosneagului”; “ Ivan Turbinca”’; “Povestea lui Harap-Alb”.

-roman autografic:

•

“ Amintiri din copilarie”.

-povestiri:

•

“Mos Ion Roata” si “Ion Roata si Voda Cuza”; “Popa Duhu”; “Poveste”; “Povestea unui om lenes”; “Inul si camesa”.

-nuvele:

•

“Mos Nichifor Coţcariul”.

Moare la 31 decembrie 1889.

Mihai Eminescu

(1850-1889)

S-a nascut la Botosani, pe 15 ianuarie 1850.
-in 1858 se inscrie direct in clasa a-III-a, la scoala primara greco-orientala din Cernauti;
-in 1860 isi incepe studiile gimnaziale in acelasi oras;
-in 1863 intrerupe studiile si, un timp, insoteste o trupa de teatru, isi ia o slujba de copist, la Botosani,

apoi isi reia studiile gimnaziale, ca privatist, in 1864;

-in 1866 publica primele sale poezii: “La mormantul lui Aron Pumnul”; “D-as avea”.

-intre 1869-1872 isi completeaza educatia spirituala la Viena si isi incepe colaborarea cu revista:

Convorbiri literare.

-intre 1872 si 1874 se inscrie la Universitatea din Berlin.

-din 1874 se stabileste la Iasi, unde are diferite slujbe temporale;

-in anul 1877, vine la Bucuresti si timp de sapte ani lucreaza in redactia ziaruluiTimp u l. Acum scrie

marile creatii: “Scrisorile”; “Luceafarul”.

-in 1883, apare singurul volum de poezii publicat in timpul vietii, sub ingrijirea lui T. Maiorescu. Din

acest an, pana la sfarsitul vietii, este macinat de boala;

Moare in zorii zilei de 15 iunie, 1889.

Vocabularul limbii române

Vocabularul limbii române

I. VOCABULARUL FUNDAMENTAL (FONDUL PRINCIPAL LEXICAL)cu pri nde

aproximativ 1.500 de cuvinte cunoscute i utilizate de toi vorbitorii de limb român
i este format din:
a) cuvinte foarte vechi (motenite sau împrumutate din alte limbi);
b) cuvinte folosite frecvent în vorbire;
c) cuvinte cu mai multe sensuri (polisemantice);
d) cuvinte care intr în componena unor locuiuni sau expresii specifice limbii
române.

Cuvintele care compun vocabularul fundamental al limbii române denumesc:

– pri ale corpului omenesc: cap, ochi, gur, picior,bra etc;
– alimente: ap, lapte, pâine, brânz, carne etc;
– obiecte de strict necesitate i aciuni frecvente:cas, mas, a mânca, a merge, a
face, a respira, a sta, a locui etc.
– psri i animale (în special domestice): pui, gin,câine, pisic, porc, vac, oaie,
cal etc;
– arbori i fructe: castan, plop, stejar, mr, pr -pere,nuc – nuc, cais – cais etc;
– grade de rudenie: mam, tat, fiu, fiic, bunic etc;
– zilele sptmânii: luni, joi, duminic etc;
– momente ale zilei, anotimpuri, luni: dimineaa,iarna, iunie etc;
– culori folosite des: alb, negru, rou, verde etc;
– conjuncii, prepoziii, numerale: dar, i, peste, trei,mie etc.

II. MASA VOCABULARULUI cuprinde restul cuvintelor (aproximativ 90% din totalul

cuvintelor) i este compus din:

– arhaisme;

– regionalisme;
– elemente de jargon i de argou;
– neologisme;
– termeni tehnici i tiinifici.

1. Arhaismele sunt cuvinte, expresii, fonetisme, forme gramaticale i construcii

sintactice care au disprut din limba comun i sunt de mai multe feluri:

‡ arhaisme lexicale – cuvinte vechi, ieite din uz fie din cauz c obiectul sau
profesia nu mai exist, fie c au fost înlocuite de alte cuvinte: ienicer, caimacam,
paharnic, logoft, bejanie, opai, colib etc.
‡arhaisme fonetice – cuvinte cu forme vechi de pronunare, ieite din uzul actual:
pre, a îmbla, mezul etc;
‡ arhaisme gramaticale – forme gramaticale vechi i structuri sintactice învechite:

* morfologice: aripe, inime, iernei, palaturi etc.;

* sintactice: Gazeta de Transilvania;

2. Regionalismele sunt cuvintele i formele de limb specifice vorbirii dintr-o

anumit regiune: barabul (cartof), curechi (varz), dad (sor mai mare), smdu

(porcar), sabu (croitor), cucuruz (porumb);

‡ regionalisme fonetice – forme cu circulaie restrâns a unor cuvinte de uz

general: brbat (brbat), dete (degete), gios (jos), frace (frate) etc;

limba româna vs limba moldovenească

Limba română (saudacoro mână) este o limbă indo-europeană, din grupul italic,

făcând parte din subgrupul oriental al limbilor romanice. Printre limbile romanice, româna este a cincea ca mărime după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei şi italienei.

Ea este vorbită în toată lumea de aproximativ 26 de milioane de persoane. Dintre acestea, 20 de milioane se află în România (unde româna este limbă oficială şi, conform datelor din 2002, limbă maternă pentru mai bine de 90% din populaţie). Limba română se bucură de statutul de limbă de stat în Republica Moldova (potrivit Constituţiei „limba

moldovenească”,[2] fiind limba maternă pentru 80% din populaţie) şi este una dintre cele

şase limbi oficiale ale Provinciei Autonome Voivodina (Serbia). De asemenea este limbă oficială sau administrativă în câteva comunităţi şi organizaţii internaţionale (precum Uniunea Latină sau Uniunea Europeană — de la 1 ianuarie 2007).

Limba română este limba oficială şi naţională în România. Nu este exclus ca însuşi
numele ţării să semnifice etimologic aria lingvistică a limbii române, mai degrabă decât
România, denumirea administrativă tardivă a Imperiului Roman de Răsărit, apoi a
Imperiului Bizantin.

În afară de România, limba română se mai vorbeşte în:

•

Republica Moldova, ca limbă oficială, este limba maternă pentru 2,5 milioane de locuitori (redenumită limba moldovenească în anumite cadre oficiale din motive politice, deşi este recunoscută oficial identitatea sa cu limba română ).

•

Provincia Autonomă Voivodina, Serbia, unde este limbă oficială.

•

Ţările vecine României şi Republicii Moldova, şi anume în Ucraina, Ungaria, Serbia

(Valea Timocului), şi Bulgaria.

•

Extremele ariei lingvistice româneşti se află la apus în bazinul cursului mijlociu al

Dunării (Croaţia, Slovenia, Slovacia şi Polonia) iar la răsărit, dincolo de Nistru.

•

Cea mai mare comunitate de vorbitori de limba română din Asia se găseşte în

Israel, unde în 1995 limba română era vorbită de 5% din populaţie

CapitolulII.Limba română vs. limba moldovenească

•

Româna este vorbită ca limbă străină de arabi din Orientul Mijlociu care au studiat
în România. Se estimează că aproape jumătate de milion de arabi din Orientul
Mijlociu au studiat în România în anii 1980.

•

Prin deportări masive, în special ale moldovenilor din RSS Moldovenească, româna
a devenit o limbă minoritară în Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia,
Tadjikistan şi Turkmenistan.

•

Vorbitori de limbă română se găsesc şi în multe alte ţări occidentale (datorită
emigraţiei), precum Italia, Spania, Statele Unite, Canada, Franţa, Germania sau
Australia (cf. români). Peste 3 000 000 de vorbitori de română locuiesc legal în
Europa şi America de Nord.

•

Româna este una dintre cele cinci limbi în care sunt oficiate servicii religioase în

statul monastic Muntele Athos, o regiune autonomă din Grecia, fiind vorbită în

schiturileProdromuşi Lacu

Româna ca a doua limbă şi ca limbă străină

Folosirea românei ca a doua limbă este întâlnită între minorităţile etnice din România şi Republica Moldova. În cadrul recensământului din 1979, desfăşurat în RSS Moldovenească (aşa cum se numea Republica Moldova pe atunci), aproximativ 4% din populaţie a indicat româna/moldoveneasca ca a doua limbă. Rezultatele eurobarometrului de opinie 64.3/2005, desfăşurat în perioada noiembrie-decembrie 2005, arată că 4% dintre cetăţenii români vorbesc limba română ca limbă străină. Acelaşi sondaj arată că 1% din respondenţii bulgari şi ciprioţi, şi 3% din cei maghiari sunt capabili să desfăşoare o conversaţie în limba română.

Româna este studiată şi predată în unele ţări est-europene, în care există comunităţi semnificative româneşti, cum ar fi Serbia (Voivodina), Bulgaria, Ucraina şi Ungaria. Institutul Cultural Român (ICR) organizează încă din 1992 cursuri de vară pentru perfecţionarea cadrelor didactice care predau limba română în aceste ţări. În unele şcoli bilingve, învaţă şi membri ai altor comunităţi etnice decât cea română, studiind româna ca limbă străină (de exemplu Liceul Nicolae Bălcescu din Gyula, Ungaria).

Circa 400 000 de evrei vorbitori de limba română din România şi circa 40 000 de evrei

din Republica Moldova au emigrat în Israel.

Cursuri de limba română ca limbă străină sunt organizate în instituţii de învăţământ din 38 de ţări ale lumii, cum ar fi Spania, Italia, Germania, Olanda, Statele Unite, Mexic, Suedia, şi altele.

LIMBA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ

LIMBA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ

I. Introducere

Cursul se adresează studenţilor din anul I al Facultăţii de Filosofieşi Jurnalistică, prin profesiile pe care le vorîmbrăţişa, aceştia vor desfăşura de­a lungul celor patru ani de studiu, precumşi ulterior, o constantă şi intensă activitate ce se sprijină pe cunoaşterea temeinică a limbii materne, a regulilorşi normelor de funcţionare a limbii scrise sub aspectul ei cel maiîngrijit, limba română literară. Cursul descrie succint organizareaşi funcţionarea limbii române contemporane, pe niveluri (fonetic/fonologic, lexicalşi gramatical) cu unele referiri la stadiile evolutive ale unor fenomene de interes actual, punând accent pe aspectele normative (corect­ incorect, recomandat­admis) ale limbii române literare darşi cu trimiteri spre terminologiaşi structurile limbajului domeniilor filosofieişi jurnalisticii.

II. Obiective

Obiectivul cursului constă în realizarea unei priviri de ansamblu asupra acestor componente studiate secvenţialşi, de asemenea,în configurarea cât mai explicită a uzajului limbii.

Cunoaştereaîn această formă a limbii române poate constitui o premisă pentru mai bunaînţelegere de către studenţii Facultăţii de Filosofieşi Jurnalistică a sistemului mass­mediaşi a metaliteraturii filosofice fiindcă ambele, ca mesaje, apelează la discursul lingvistic.

III. Cerinţe

La finalizarea cursului studenţii trebuie să posede cunoştinţeşi deprinderi vizând terminologia de specialitateîn domeniile foneticii, ortografiei, lexiculuişi morfosintaxei, să­şiînsuşească o serie de informaţii din bibliografia domeniului, pornind de la studiileşi articolele cele mai importante, de strictă specialitate,şi până la marile sinteze consacrate limbii române.

Cursanţilor li se mai cere:

­ să cunoască legile generale ale limbiişi structura fonematică a limbii române (vocalismulşi consonantismul) atât sub aspect fonetic câtşi ortografic, ca reprezentare grafică, după reguli prestabilite, a sunetelor limbii române.

analiza sunetelor limbii române din punct de vedere funcţional
­inventarul foneticşi clasificarea sunetelor limbii române
­utilizarea principiilor sistemului ortografic românesc.
­problematica teoriei semnului lexical
­teoriişi aplicaţii privind structura cuvântului.
­criteriile clasificării cuvintelor din punct de vedere semantic, formal, social.
­folosirea corectă, nuanţată, plastică a limbii materne.

­reactualizarea cunoştinţelor de morfo­sintaxă, privind categoriile gramaticale, precumşi structura de organizare logică şi gramaticală a limbii române atât sub aspectul formal (morfologic) câtşi sub incidenţa interacţiunilorşi valenţelor sintactice.

­înţelegereaşi interpretarea de către studenţi a ideilor, termenilor, conceptelor, din celelalte discipline de studiu,întrucât cuvântul reprezintă cel mai performant tip de comunicare.

­posibilitatea de a redacta articole, studii, lucrări (inclusiv lucrările de diplomă)într­o viziune proprie, ca urmare a cunoştinţelorşi metodelor asimilateşi utilizarea acestoraîn cadrul unui limbajştiinţific de specialitate.

III. A. Conţinutul cursului

1. a Foneticăşi fonologie.

Sunetulşi fonemul. Sistemul fonologic al limbii române. Sistemul vocalic,

semivocalele, sistemul consonantic.

Diftongişi triftongi. Silaba. Despărţirea cuvintelorîn silabe. Alternanţe fonetice. Haitulşi evitarea luiîn limba română. Accentulşi fluctuaţiile luiîn limba română.1. b. Probleme de ortografieşi ortoepie.

Semneşi reguli ortografice. Caracteristicile ortografiei româneşti actuale. Scriereaşi pronunţarea cuvintelor cu forme paraleleşi a numelor proprii. Scrierea cuvintelor compuseşi a unor grupuri sintactice stabile. Scrierea cu litere majuscule.

2. Lexic

Structura generală a lexicului românesc. Vocabularul fundamental al limbii româneşi masa vocabularului. Vocabularul activşi vocabularul pasiv; vocabularul generalşi vocabularul cu utilizare limitată. Structura etimologică a vocabularului.

Arhaismeşi regionalisme. Tipuri de arhaisme (fonetice, morfologice,

sintactice, lexicale). Arhaisme semantice. Tipuri de regionalisme

Împrumuturi lexicale în limba română. Împrumuturi lexicale vechi (slave,

maghiare, turceştişi greceştiş.a.).Împrumuturi lexicale neologice. Modernizarea vocabularului prin neologisme. Rolul neologismelorîn dezvoltarea limbii române. Principalele influenţe moderne exercitate asupra lexicului românesc (latineşti, italiene, ruseşti, francezeşi englezeşti)

Calcul lingvisticşi cultivarea limbii române literare. Dublete sinonimice

realizate prin calcşiîmprumut. Calcul lingvisticşi exprimarea corectă.Probleme de semantică. Evoluţia semantică a cuvintelor. Polisemiaşi sursele ei fundamentale. Omonimiaşi antonimia lexicală. Paronimeleşi atracţia paronimică. Sinonimia lexicală.

Tipuri de unităţi frazeologice. Locuţiunişi expresii.

3. Probleme de morfosintaxă.

Categoriile lexico­gramaticale ale limbii române. Forme aflateîn variaţie

liberă. Forme paralele cuprinseîn normă.

Acordulîn limba română (acordul subiectului cu predicatul, atributului

adjectival cu regentul său). Vorbirea directă, vorbirea indirectă şi indirectă liberă.

Transpunerea vorbirii directeîn vorbire indirectă. Unităţile sintaxei.

Raporturile sintactice. Funcţiile sintactice. Corectşi incorectîn construcţiile

sintactice

III. B . Lista de titluri de eseuri (referate)

Referatele vizează aspectele concrete din uzul lingvistic contemporan, (prezentateîn cursul de faţă) cu trimitere mai ales la mass­media.În ele se va pune accentul pe discernereaşi utilizareaîntre unele cuvinte, expresiişi construcţii corecte/incorecte, care prezintă un grad ridicat de dificultateşi se regăsesc ca atareîn limba scrisă. Pe lângă referatele tematice (care detaliază informaţia din curs),în funcţie de specializarea pe careşi­o vor alege, studenţii vor primiîndrumărileşi bibliografia necesară pentru a redacta referate fie despre limbajul presei, fie despre crearea terminologiei filosofice româneşti. Aceştia vor depune lucrările (minimum 3, de aproximativ 10 pagini)înainte de sesiunea de examene. Prezentarea referatului este obligatorie pentru susţinerea examenului.

III. C. Titluri propuse
1. Structura generală a lexicului românesc.
2. Polisemiaşi sursele ei fundamentale.
3.Împrumuturi lexicaleîn limba română.
4. Modernizarea vocabularului prin neologisme.
5. Neologismeleîn limbajul mass­media.
5. Probleme de ortografieşi ortoepie. Semneşi reguli de punctuaţieşi ortografie.
6. Categoriile lexico­gramaticale ale limbii române.

7. Gramaticaşi logica. Unităţile sintaxei.

III. D. Eseuri

1. Există un stil publicistic ?

2. Crearea terminologiei filosofice româneşti. Premise istorice.

IV. Bibliografie

A. // obligatorie //

*** Dicţionar ortografic, ortoepicşi de punctuaţie, Editura Univers

Enciclopedic, Bucureşti, 1995

V. Note de curs.

Foneticăşi fonologie.

Fonetica studiază sunetele vorbirii.
Fonologia analizează sunetul ca unitate sonoră funcţională.
Fonemul este cea mai mică unitate fonică (sau sonoră) a unei limbi.

În raport cu fonemul sunetul e material sau concret. Fonemul e general abstract

şi reprezintă o clasă de sunete asemănătoare. Întrefo nem şisunet există un raport

dialectic asemănător cu cel existentîntrenoţi uneşiobiect sauîntregene ralşi

particular.

În scris nu notăm sunetele, ci fonemele. Din acest motiv, în fonem, vom avea

mereu acelaşi sunet diferit pronunţat,în varianteşi varietăţi ale aceluiaşi sunet sau tip

sonor.

Sistemul fonologic al limbii române

Sistemul vocalic

Limba română are 7 vocale (a,î, [â], e, i, o, u) din care 4 (e, i, o, u)

funcţionează şi ca semivocale, fără a fi foneme independente.

Principala caracteristică a vocalelor este că sunt sunete continue, deci se pot

rosti fără ajutorul altor sunete. Ele sunt sunete pure.

Vocalele se clasifică după:
­ locul de articulare
­ gradul de deschidere a cavităţii bucale

Semivocalele

Prin diftongiînţelegem un grup de două sunete diferite (dintre care una este vocală, iar cealaltă semivocală)şi care sunt pronunţateîn aceeaşi silabă. După dispunerea celor două elemente vocalice inegale distingem:

a) diftongi ascendenţi [urcători], [crescânzi], formaţi din semivocală + vocală:

ia, oa, iu, ie.

Exemple:

piatră, biată,iarnă

deal, teacă, meargă

fierbe,iepure, piere

iunie, iulie, iute

b) diftongi descendenţi, [coborători], [descrescători], formaţi din vocală +

semivocală:au , ai , oi , ei etc.

Exemple:

­

bou, cadou, lavabou

­

mai, scai, rai,

­

râu, pârâu, grâu, frâu